Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

UE// Lucrările de reconstrucție la Liceul Teoretic „Pan Halippa” s-au finalizat cu succes

img_20210520_133405„După 3 luni de lucrări de reconstrucție, blocul central al Liceului Teoretic „Pan. Halippa” este eficient din punct de vedere energetic, are un aspect modern și agreabil. Mai mult ca atât, clădirea are un acoperiș și o fațadă durabile”, au remarcat membrii comisiei de recepție finală.

În Comisia de recepție a lucrărilor au intrat reprezentanți ai APL, ai donatorului, proiectantului, ai Grupului de Inițiativă Părinți și Profesori (GIPP), ai asociației implementatoare „DEMOS”.

În cadrul ședinței de recepție, invitații: reprezentanții executantului „CONSTRUCTORUL” SRL, supraveghetorul tehnic, managerul de șantier, dar și expertul tehnic din partea donatorului, s-au expus asupra normelor în vigoare în construcții respectate cu strictețe în procesul de reconstrucție. Părinții și profesorii din GIPP și-au exprimat satisfacția cu privire la calitatea și acuratețea lucrărilor, observate în timpul vizitelor de monitorizare la șantier.

Participarea GIPP în planificarea, monitorizarea și recepția lucrărilor au avut un impact important asupra întregului proces de reconstrucție. Părinții, profesorii și elevii au fost protagoniștii informațiilor și mesajelor distribuite în comunitățile regiunii de nord. Ele s-au referit atât la participarea cetățenească în procesul decizional și în monitorizarea aplicării deciziilor, cât și la necesitatea adoptării metodelor de eficiență energetică în modernizarea infrastructurii comunitare.

Liceul Teoretic „Pan. Halippa” a oferit un model de bune practici pentru multe alte instituții școlare din regiune. Iar copiii, trecând împreună cu părinții pe lângă liceu, le zic:

Vreau și eu să învăț la școala aceasta frumoasă!

IMG_20210520_133405

AO „DEMOS” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Participarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Nord în procesul de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Pan. Halippa”, orientată spre îmbunătățirea calității serviciilor educaționale” în mun. Edineț, în perioada august 2020 – august 2021, în colaborare cu L.T. „Pan. Halippa” și Consiliul Raional Edineț.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Partenerii proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.

21/05/2021 - Posted by | Ştiri | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un comentariu