Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

Femeile acţionează şi cîştigă împreună cu Fundaţia Orange Moldova şi „Demos”

13Cu o tradiție de 4 ani, Fundația Orange Moldova contribuie prin intermediul proiectului „Femeile Acţionează şi Cîştigă!” la abilitarea socio-economică a femeilor vulnerabile din localitățile rurale, victime ale violenței domestice, traficului de ființe umane sau lipsite de posibilități materiale pentru acoperirea minimului necesar de trai. Peste 1000 de femei din Moldova au acum o șansă la un viitor mai bun.
În 2014 şi femeile din raioane Ocniţa, Briceni, Donduşeni şi Sângerei sa-u bucurat de suportul proiectului Fundația Orange implementat în parteneriat cu Asociaţia „Demos”.

Sergiu Postică, Președintele Consiliului Fundației Orange Moldova: „Reabilitarea socio-economică a femeilor în dificultate este una din priorităţile Fundaţiei Orange. Investiţiile în dezvoltarea abilitaților lor antreprenoriale și susținerea nemijlocită la început de cale, este cel mai durabil ajutor.  Considerăm că  suportul acordat acestor femei să devină mai independente financiar, este deopotrivă un sprijin pentru dezvoltarea comunităţii din care fac parte.

Citește în continuare

27/02/2015 Posted by | Ştiri | Lasă un comentariu

Demos: realizări şi actualitate

Копия echipa_2014Ne-am gîndit cu colegii mei să facem o recapitulare a experienţei asociaţiei noastre.

Vă prezentăm principalele rezultate ale activităţii „Demos”-ului şi proiectele în desfăşurare.

 Am constatat 24 proiecte implementate în perioada 2002-2014, în următoarele domenii: Citește în continuare

18/02/2015 Posted by | Ştiri | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: