Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

Calea lui Sorin spre independență și muncă decentă

20200514_213927

Sorin trăia cu părinții, frații și surorile sale la marginea satului, lângă pădure. Pentru a ajunge la școala din satul vecin, făcea zilnic 4 km, prin arșiță, ploaie, cărări înzăpezite. Era sigur că vrea să învețe, să aibă o meserie și o viață mai bună. Responsabilitatea, sârguința și motivația de a munci pentru a-și ajuta familia, au fost calitățile care l-au determinat pe Sorin să treacă an de an peste toate obstacolele. A fost un drum anevoios, care a necesitat mult curaj și perseverență.

După absolvirea gimnaziului, tânărul a îmbrățișat la Școala profesională din or. Cupcini specialitatea de operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor.  Sorin își dorea să lucreze în Edineț, mai ales că făcuse practica și avea șanse de a fi angajat pe meseria sa. Cu toate acestea, simțea nevoia de a învăța mai multe programe necesare în procesul de lucru.

Citește în continuare

31/08/2020 Posted by | Ştiri | , , , | Lasă un comentariu

Învățământul Dual: mai aproape ca oricând de pedagogi, părinți și elevi

5Învățământul Dual astăzi este mai aproape ca oricând de pedagogii, părinții și elevii din 161 instituții școlare din nordul țării. Aceasta se datorează efortului unei echipe de oameni care nu sunt indiferenți de viitorul elevilor de azi și a Moldovei de mâine.

La Campania de promovare a Învățământului Dual „Promo Dual VET” au aderat organizații ale societății civile, dar și specialiști din Direcțiile Educație, din 11 raioane de nord.

Promotorii Învățământului Dual au realizat un număr impunător de sesiuni de informare a managerilor școlari, cadrelor didactice, părinților și elevilor claselor a VIII-XII-a. În cadrul acestora, au familiarizat participanții cu specificul Învățământului profesional tehnic prin Învățământ Dual și măsurile întreprinse la nivel de țară pentru dezvoltarea acestui sistem educațional al viitorului. Deși toate sesiunile de informare au fost realizate la distanță, prin diferite canale și platforme de comunicare, specialiștii implicați în Campanie au avut oportunitatea de a fi cât mai aproape de părinți și elevi, cu intermedierea specialiștilor din Direcțiile Educație, a managerilor școlari și al diriginților. Până la momentul actual, au fost realizate 537 sesiuni de informare,  în care au participat 5116 părinți și 5698 elevi. În unele raioane activitățile mai continuă.

Elevii și părinții au adresat numeroase întrebări de clarificare, uneori  provocatoare, pentru a înțelege mai bine diferențele între învățământul dual și sistemul clasic de formare profesională, avantajele pentru elevi, părinți și economia țării.

Sesiuni informare elevi parinți

Citește în continuare

29/04/2020 Posted by | Ştiri | , , , , , | Lasă un comentariu

O expoziție interactivă a tinerilor beneficiari ai „DEMOS”-ului

44La 13 februarie 2020, echipa Asociației Obștești „DEMOS” a făcut o totalizare a rezultatelor obținute în cadrul proiectului „Servicii de integrare socială și profesională a tinerilor ieșiți din sistemul de protecție și a tinerilor social-vulnerabili din nordul Moldovei”.

Activitatea a fost deosebită prin expoziția interactivă a tinerilor beneficiari ai proiectului: antreprenori, angajați, elevi ai ȘP Cupcini. În expoziție, beneficiarii au demonstrat procesul de realizare a serviciilor de frumusețe, arta culinară, dar și piese vestimentare inedite, creații de artă plastică.

Din 26 tineri integrați pe piața muncii, 12 sunt antreprenori individuali care prestează servicii populației. Acești tineri au beneficiat de asistență în elaborarea unui plan de afaceri, de bunurilor materiale necesare lansării activității economice, de asistență în lansarea și dezvoltarea afacerii.

„O ușă mi s-a deschis spre lumină, când m-ați acceptat în proiect! Astăzi sunt fericită că mă pot dedica integral creației elementelor vestimentare ale portului popular.” (Stela Drăguțan, croitor-cusătoreasă, mun. Bălți)

„După postările în rețele de socializare, cu imagini din expoziția interactivă, am primit comenzi de la 2 clienți, pentru confecționarea a 4 piese vestimentare!” (Olga Anton, croitor-cusătoreasă, mun. Bălți)

„Încă un domeniul al artei am reușit să-l cuprind, astfel ca să merg mai departe, în cunoașterea și realizarea potențialului meu.” (Iacob Moșneguțu, meșter-păpușar)

Citește în continuare

14/02/2020 Posted by | Ştiri | , , , , , , | Lasă un comentariu

„Manichiura e cartea de vizită a unei femei moderne”.

2

Astăzi unghiile îngrijite și manichiura frumoasă sunt la culmea modei, iar Diana știe acest lucru cel mai bine.

Încă după finisarea liceului își dorea să studieze extensia unghiilor, dar situația materială a familiei a oprit-o pentru câțiva ani.

Despre Serviciul Integrare Socio-Profesională a aflat de la o fostă beneficiară a „DEMOS”-ului care i-a recomandat să se adreseze pentru ajutor.

După finisarea cursurilor de scurtă durată, tânăra a fost asistată în procesul de angajare în câmpul muncii.

Astăzi Diana prestează servicii de manichiură și pedichiură în baza Patentei de Întreprinzător, în localitatea sa de baștină.

 

Locul de muncă mi-a schimbat viața, iar plăcerea de a merge zi de zi la serviciu mă face fericită”, ne zice Diana cu surâs.

 

SVIS (Socio-Vocational Integration Service) reprezintă un complex de servicii și activități care vine să sprijine tinerii  defavorizați cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 ani în procesul de tranziție la viața independentă. Serviciul pune un accent puternic pe dezvoltarea abilităților sociale și de autonomie, orientare profesională și integrare socială. SVIS este prestat de Asociația Obștească „DEMOS”, începând cu anul 2010, din fonduri externe.

05/02/2020 Posted by | Ştiri | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Nu am nici un motiv să nu cred în succes!”

1Încă un vis s-a realizat prin intermediul Serviciului Integrare Socio-Profesională „SVIS-Nord”.

Faceți cunoștință, ea este Daniela.

De mic copil îi plăcea să-și machieze păpușile și să le îmbrace stilat, aidoma unor staruri.

Fiind adolescentă, deja era sigură că își dorește o carieră în domeniul frumuseții, dar dificultățile financiare ale familiei o împiedicau în realizarea visurilor.

Cu toate acestea, chiar și dacă nu avea studii speciale în domeniu, multe doamne din localitate se adresau la Daniela, fiind sigure că fata le va evidenția frumusețea printr-un machiaj personalizat, pe care îl realiza cu produsele sale cosmetice. Clientele erau încântate de rezultat, iar Daniela, în taină, nesatisfăcută. Simțea nevoia de a învăță, de a avansa, de a-și construi o carieră.

Prin asistența specialiștilor din Serviciul Integrare Socio-Profesională, Daniela a studiat la cursuri profesionale în domeniul make-up, apoi și-a legalizat activitatea economică, devenind antreprenor individual. Astăzi tânăra prestează servicii de frumusețe chiar în localitatea sa.

Daniela e plină de optimism și satisfacție atunci când zice: „Fac ceea ce îmi place, am clienți și totul decurge așa cum îmi doresc!”

Oare nu e un exemplu bun pentru alte sute de fete din satele Moldovei?

SVIS (Socio-Vocational Integration Service) reprezintă un complex de servicii și activități care vine să sprijine tinerii  defavorizați cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 ani în procesul de tranziție la viața independentă. Serviciul pune un accent puternic pe dezvoltarea abilităților sociale și de autonomie, orientare profesională și integrare socială. SVIS este prestat de Asociația Obștească „DEMOS”, începând cu anul 2010, din fonduri externe.

05/02/2020 Posted by | Ştiri | , , , , , , | Lasă un comentariu

Am iubit mereu să învăț ceva nou

2 StelaStela, o beneficiară a Serviciului Integrare Socio-Profesională, astăzi este absolventă a cursurilor de croitor.

Fiind de mic copil pasionată de portul popular, și-a îndreptat toată creativitatea și abilitățile formate în crearea articolelor vestimentare. Chiar dacă Stela este doar la început de carieră profesională și lucrează ca antreprenor într-un spațiu improvizat, visul ei cel mai mare este să deschidă un atelier de confecționare a vestimentației, prin care să promoveze tradiția și culorile portului tradițional moldovenesc.

Stela: „Eu am reușit să cuceresc acele manopere ale unei profesii care îmi păreau foarte dificile. E atât de bine când simți suportul și ghidarea profesioniștilor!”

 

 

 

Serviciul Integrare Socio-Profesională (SVIS) reprezintă un complex de servicii și activități care vine să sprijine tinerii  defavorizați cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 ani în procesul de tranziție la viața independentă. Serviciul pune un accent puternic pe dezvoltarea abilităților sociale și de autonomie, orientare profesională și integrare socială. SVIS este prestat de Asociația Obștească „DEMOS” începând cu anul 2010, din fonduri externe.

03/02/2020 Posted by | Ştiri | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Viața mea a prins culoare!

6Ghidarea în carieră și abilitarea tinerilor NEET pentru piața muncii este una dintre direcțiile de activitate a echipei „Demos”.

În cadrul proiectului „SVIS-NORD”, am reușit să facilităm integrarea școlară a 6 tineri  în 4 instituții de învățământ vocațional – tehnic din orașul Cupcini și municipiul Bălți. În cadrul proiectului, tinerii au beneficiat de servicii de ghidare în carieră, cu aplicarea TIC, prin care au fost asistați în evaluarea capacităților, a aptitudinilor, a intereselor profesionale etc.  În cadrul intervențiilor individuale, specialistul psiholog a analizat cu fiecare tânăr profilul psihologic și vocațional, împreună au stabilit traseul de orientare și integrare școlară. De asemenea, fiecare dintre acești 6 tineri au beneficiat de un suport financiar în valoare de cca 3000 lei pentru rechizite, cămin și haine speciale.  Astăzi acești tineri însușesc meserii de bucătar, cofetar, lăcătuș auto, învățător. Ei sunt foarte satisfăcuți pentru că învață să facă ceea ce le place și deja se văd specialiști ai zilei de mâine.

Citește în continuare

04/12/2019 Posted by | Ştiri | , , , , , , | Lasă un comentariu

O tabără de neuitat pentru 21 de tineri defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului

1st Youth summer camp3.jpg

În perioada 7-11 august curent, 21 tineri defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului, au participat la o tabăra de vară din Vadul-lui-Vodă. Participanții din  11 raioane (Edineț, Ocnița, Orhei, Rezina, Căușeni, Ștefan-Vodă, Slobozia, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița, Camenca) și 2 municipii (Tiraspol, Bender) sunt beneficiari ai Serviciului Integrare Socio-Profesională (SVIS Moldova). Tabăra a avut scopul de a asigura incluziunea socială a tinerilor defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului prin dezvoltare personală, comunicare și socializare.

Proiectul „Inițiative comune ale organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio-profesionale a tinerilor defavorizați din Republica Moldova” (SVIS Moldova) prevede organizarea a 5 ture ale taberei de vară pentru un grup de 100 tineri defavorizați de pe ambele maluri ale Nistrului, oferind șanse egale tuturor participanților și asigurând echilibrul de gen.

Citește în continuare

28/08/2017 Posted by | Ştiri | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ORIENTAREA PROFESIONALĂ E PIATRA DE TEMELIE ÎN CARIERĂ

Cornelia GOLOVATÎI, „Curierul de Edineț”

img_0148Scopul educației de acasă și din școală este pregătirea copiilor noștri pentru viață. Odată cu lansarea reformei învățământului, tot mai des auzim acest lucru. Însă, lucrurile se schimbă prea lent. Înțelegem, că nu teoretizarea excesivă, practic inutilă, ci cunoștințele de bază aplicabile în viața independentă, capacitățile intelectuale și abilitățile sociale dezvoltate, orientarea profesională pozitiv direcționată –  anume acestea îl fac pe copil să pășească mai sigur în viața de adult.

Orientarea școlară și profesională este procesul, în care se produce o maximă sincronizare dintre aspirațiile personale ale elevului și cele sociale cu privire la muncă. Ea este unica sursă de satisfacții individuale și mijloc de progres economic general, presupunând competență, competiție, succes, eșec, învățare, pregătire profesională continuă, asumare de responsabilități. Orientarea școlară și profesională presupune în mod explicit alegerea acelei filiere de educație, de care elevul să beneficieze din plin și cu cât mai puține ezitări sau eșecuri.

La acest subiect am discutat cu specialiști din Asociația Obștească „Demos”, din sistemul educațional al raionului nostru, precum și de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu prilejul finalizării proiectului-pilot „Orientarea vocațională a elevilor din nordul Moldovei”.

De ce vă axați pe orientare vocațională? Oare nu se făcea orientare și în trecut, or nu se face acum, din grădiniță și pâna în clasele de liceu?

  Citește în continuare

05/10/2016 Posted by | Ştiri | , , , , , | Lasă un comentariu

Tinerii din raionul Ungheni explorează piața muncii

IMG_1961Peste 300 tinerii au avut posibilitatea să-și aleagă meseria care le este pe plac, negociind un loc de muncă direct cu angajatorul. Aceasta a fost posibil în cadrul Târgul locurilor de muncă, desfășurat la 26 mai 2016, în incinta Colegiului Agroindustrial din orașul Ungheni. Evenimentul a fost organizat de către Agenţia Ocupării Forţei de Muncă Ungheni, Asociaţia Obştească „Demos” și Centrul de Consiliere în Carieră a Şcolii Profesionale Ungheni.  Citește în continuare

30/05/2016 Posted by | Ştiri | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: