Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

Cooperare cu Autoritățile publice din Orhei în beneficiaul tinerilor defavorizați

DSC_0727.jpgPeste 20 de tineri din familii social vulnerabile di raionul Orhei vor beneficia de orientare profesională și integrare în societate. Cu acest scop, la 25 ianuarie 2017, Consiliul Raional Orhei, reprezentat de Tudor Golub, a semnat Acordul de Colaborare cu AO „DEMOS”, reprezentată de Liliana Samcov. Acordul prevede implementarea activităților Proiectului „Inițiative comune ale organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio – profesionale a tinerilor defavorizați din Republica Moldova” în raionul Orhei.

Partener de implementare al AO „Demos” și prestator al Serviciului Integrare Socio-Profesională selectat prin concurs este  anunțată Asociația Umanitară „Filantropia Creștină”, ONG cu experiență în servicii sociale adresate grupurilor vulnerabile.

Obiectivele principale de cooperare între ONG și APL vizează identificarea potențialilor beneficiari ai Serviciului Integrare Socio-Profesională, referirea acestora, facilitarea realizării planurilor individuale de integrare a tinerilor.

CR Orhei_25.01.17.jpg

Urmează să fie semnate Acorduri de colaborare cu 11 Consilii Raionale din dreapta și stânga Nistrului, în care va fi implementat proiectul.

antet_format-carte_ro

06/02/2017 - Posted by | Ştiri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: