Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

„Dialog intercultural Edineţ” dezvoltă şi promovează tinerii

IMG_3359Anul 2013 a fost unul decisiv pentru Programul „Dialog Intercultural în Moldova”. A fost o perioadă, cînd „se numără bobocii” şi sunt evaluate rezultatele pentru primii trei ani de activitate. În urma acestei evaluări, finanţatorul Programului, Fundaţia pentru Copii Pestalozii din Elveţia, a decis  să contribuie şi mai departe la dezvoltarea Dialogului Intercultural în Moldova. Aceasta le oferă şi tinerilor din raionul Edineţ să-şi dezvolte capacităţile şi competenţele, făcînd o investiţie pentru viitorul său.

Astfel, în 2013 peste 300 persoane: elevi, profesori, părinţi au participat în activităţi de informare, de educaţie non-formală şi de voluntariat, cît şi în schimburi interculturale în Orăşelul Copiilor din Trogen (Elveţia).

În primele zile de ianuarie, echipa „Dialog Intercultural Edineţ” a avut un eveniment, la care s-au întîlnit cîteva generaţii de volutari, la care cei mai experimentaţi şi-au împărtăşit  experienţa sa de organizatori, traineri, educatori „de la egal la egal”, multiplicatori etc.  Cei mai activi tineri în 2013 au primit Certificate de participare şi un frumos impuls pentru a explora şi în continuare posibilităţile de dezvoltare personală, pe care le oferă „Dialogul Intercultural”.

Această prezentare necesită JavaScript.

24/01/2014 - Posted by | Ştiri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: