Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

De unde dai la cel mai trist, Dumnezeu adaugă!

În ajunul Anului Nou 2012,  Centrul „Alternativa” a găzduit o mulţime de oaspeţi! Brăduţul din sala poivalentă a adunat în jurul lui 23 copilaşi de la 1 la 12 ani, împreună cu părinţii lor, beneficiari ai serviciilor de integrare socio-profesională, care s-au bucurat de un adevărat Revelion. Împreună cu ei au savurat gustul sărbătorii  copiii specialiştilor asociaţiei „Demos” şi cei din familia Doamnei Elena din Edineţ, care cu generozitate a organizat acţiunea de binefacere. În jurul bradului toţi copiii păreau dintr-o mare familie, în egală măsură fascinați de personajele sărbătorilor de iarnă: Moş Crăciun, Zîna Iernii, Alba-ca-Zăpada, clovni. Doar expreisiile fieţilor vădeau o diferenţă:  nu toţi dintre ei ştiu să se bucure din plin de o sărbătoare. Umbra de tristețe a dispărut la împărţirea darurilor: s-au luminat ochişorii, au înflorit zîmbetele pe feţele lor. Toţi copii din lume sunt egal de nerăbdători să afle, ce le va scoate Moş Crăciun din desaga lui! De această dată desaga moşului a fost ma-a-are şi plină! Doamna Elena, femeia mărinimoasă, care a voit să le aducă bucurii celor mai nevoiași copii, le-a pregătit cadouri dulci, jucării şi hăinuţe frumoase. Iar pentru ca  masa de sărbătoare să le fie mai deosebită, familiile lor au primit pachete alimentare. Doamna Elena (numele este schimbat) a dorit să rămână în anonimat, pentru ca binefacerea drept-măritoarei creștine  să fie o faptă  de fericire duhovnicească şi un exemplu pentru cei cinci copii pe care îi educă în dragoste de oameni şi grijă pentru aproapele.

Această prezentare necesită JavaScript.

Acestor daruri li s-au alăturat cadourile  oferite de  echipa „Demos” şi cele ale unei biserici din localitate. Astfel, sărbătoarea pentru cei mai mici beneficiari ai serviciilor noastre a fost plină de surprize şi bună dispoziţie!

Să le dorim tuturor acestor copilaşi şi familiilor lor un An Nou cu adevărat fericit şi plin cu schimbări spre bine!

02/01/2012 - Posted by | Ştiri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: