Asociaţia Obştească "DEMOS"

Ajutorarea aproapelui inspiră!

Oameni ai nimănui?..

img_30022El venit trecut de şapte seara. Afară viscolea cumplit, ca într-adins, prima şi, cred că, ultima oară în această iarnă. În Centrul d Reintegrare Socială a Tinerilor „Alternativa”, evident, la ora asta n-a mai găsit nici un specialist. Doar educatorul de noapte ajuta tinerii din plasament să-şi pregătească cina modestă. Cel din urmă m-a sunat, şi în cîteva minute deja îi transmiteam tînărului zgribulit de frig lenjeria de pat, plapuma, perna şi nişte rechizite pentru igiena personală, depozitate în debara anume pentru asemenea cazuri de urgenţă.

În timp ce-i făceam lista bunurilor primite m-ia spus povestea lui, cum tocmai din Cupcini a venit pe jos, fără nici un ban în buzunar, într-o singură haină, deloc potrivită pentru sezonul de iarnă, cu unicul document (Adeverinţa de naştere) care-l păstra fără a-l pune, de fapt, în valoare, poate intuitiv, sau poate pentru faptul că era unica amintire despre părinţii ce l-au lăsat în firavă copilărie într-o casă de copii. Apoi mi-a mai spus că a făcut nouă clase la gimnaziul-internat din Cupcini şi o meserie, pe care nici măcar n-a ales-o singur („toţi băieţii din clasă au fost înscrişi după absolvire „cu hurta” la specialitatea de zugrav-tencuitor”). A schimbat mai multe locuri de muncă în Cupcini şi, pînă afară mai era cald, locuia cînd la un fost coleg de internat, cînd la cineva cărui i s-a făcut milă de el, dar de multe ori dormea unde găsea un culcuş cu acoperiş ce-l ferea de ploaie şi vînt…

Ia-m arătat camera şi patul ce-i vor deveni casă pentru următoarele 3-6 luni. În scurt timp s-a acomodat, primit de tinerii din centru, pe care, de fapt, îi cunoştea demult (ei, cei proveniţi din internate, se recunosc de la o poştă, menţionînd multe deosebiri de copiii din familii, sau „domaşnie”, cum îi numesc de obicei).

Dimineaţa tînărului a început cu procedurile practicate în asemenea cazuri: a avut loc interviul preliminar, la care psihologul i-a identificat situaţia, necesităţile şi problemele cu care se confruntă. Ca şi în alte cazuri similare, a fost supus unui test psihologic. După ce a făcut cunoştinţă cu Regulamentul centrului, a semnat un Contract de servicii, apoi asistentul social a elaborat Ancheta socială şi i-a deschis dosarul personal. Acum poate fi într-adevăr ajutat să-şi rezolve problemele care îi păreau încă ieri munte de piatră.

„Aici m-au învăţat să-mi fac mîncare, curăţenie în cameră, să mă îngrijesc, am cumpărat împreună cu asistentul social de la „gumanitarkă” haine de iarnă, fac în fiecare săptămînă o listă a necesităţilor şi primesc nişte bani pentru mîncare, haine, medicamente…”, – îi spunea băiatul într-un interviu lui Mircea Surdu, care fusese să viziteze centrul. „De părinţi ştii ceva?” „N-au fost la internat nici o dată. A scris asistentul social la minister o scrisoare, cum că o caut pe mama, poate este pe undeva şi mă caută…”. /Dar răspunsurile de la Ministerul Dezvoltării Informaţionale, de regulă, au acelaşi conţinut: „Conform datelor Registrului de Stat al Populaţiei, cetăţeanca X, originară din or. Y, a avut înregistrare la domiciliu în Republica Moldova pe adresa Z, cu paşaport ex-sovietic… şi a fost radiată de la evidenţă. Actualmente nu are înregistrare pe teritoriul Republicii Moldova.”

La întrebarea dacă lucrează, i-a răspuns jurnalistului că împreună cu asistentul social a căutat de lucru. S-a angajat la un patron, dar nu are contract, carnet de muncă, poliţă de asigurare medicală. De ce? „N-am buletin. Amu îl face asistentul social şi pe urmă, poate, m-oi aranja la lucru pe contract”. Ştie el prea bine că nici pe departe nu va fi aşa, fiindcă majoritatea tinerilor plasaţi, chiar şi cu actele perfectate de specialiştii centrului, lucrează sau „cu ziua”, sau fără contracte de muncă. „Şi ce faci cînd te îmbolnăveşti?”, – îl mai ispiteşte jurnalistul. „Merg la vre-un medic de sector, dacă nu mă primeşte – încerc la altul. Noi, cei din centru, nu avem medicul nostru de sector, parcă am trăi în aer, fără adresă. Iaca a nimerit într-o bătaie un băiat de-a nostru, şi „skoraia” nu l-a luat la spital, au spus că nu are comoţie, nu-i nimic grav, dar a doua zi a leşinat, ne-o speriat pe toţi! Iată aşa: ai poliţă – lecuieşte-te, da n-ai – şezi lat! A doua zi asistentul social i-a cumpărat poliţă medicală şi l-a dus la spital, dar banii pe două luni care-i primeşte pentru mîncare de la centru s-au dus… şi cînd a ieşi din spital, pînă la leafă, vrei – nu vrei: ţine „dietă de… foame””.

Multe i-a mai spus băiatul jurnalistului. Tot în aceeaşi ordine de idei, ceva mai tîrziu, a avut loc o discuţie a ex-ministrului Educaţiei, dl Victor Ţvercun, cu alţi tineri plasaţi în centru. Dar şi răspunsurile loc erau similare.

Istoria tînărului este una tipică, de aceea nici nu l-am nominalizat. Ea se repetă, de regulă, la fiecare caz de adresare a tinerilor orfani, absolvenţi ai gimnaziilor-internat la Centrul de Reintegrare Socială a Tinerilor „Alternativa” din Edineţ. Pe lîngă tinerii orfani, centrul găzduieşte şi victime ale traficului de fiinţe umane, care au altă istorie, dar tot atît de tragică şi tristă.

Astăzi, după lungi negocieri cu Autorităţile Locale raionale şi orăşeneşti privind susţinerea serviciilor adresate tinerilor în dificultate, centrul funcţionează, dar funcţionează în regim de strictă economie a resurselor. Iar autorităţile motivează refuzul de a susţine serviciile sociale oferite de centru prin lipsă de bani, de mecanisme ce ar permite susţinerea serviciilor de la buget, prin multe alte motive, care, de fapt, îmi sugerează o concluzie clară: e lipsa de motivare şi de voinţă politică.

…Aseară a mai venit un tînăr. Vîntul de iarnă îi răvăşea haina slăbuţă şi pletele ne tunse demult… În cîteva minute deja îi dădeam băiatului zgribulit lenjeria, plapuma, perna şi nişte rechizite pentru igiena personală, depozitate în debara anume pentru asemenea cazuri de urgenţă. Nu, i-am oferit două plapume. Fiindcă în centru e frig …

Oameni ai nimănui… Ei vin încoace pentru a smulge o rază de speranţă pe care le-a răpit-o viaţa orfană plină de primejdii. Ei vin să-şi schimbe viziunea despre viitorul său din „Voi muri pe sub garduri…” în „Vreau să am un loc de muncă, o familie, o casă, un copil… pe care n-am să-l las niciodată…”.
Liliana Samcov,
director al Centrului de Reintegrare Socială a Tinerilor „Alternativa”, Edineţ
(ianuarie 2009)

12/02/2009 - Posted by | Ştiri

Un comentariu »

  1. multumesc pentru tot

    Apreciază

    Comentariu de Grigore | 15/04/2009 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: